Oțelul dă lovitura în Giulești, Rapid, învinsă cu 2-0

Oțelul Galați a obținut o victorie importantă, sâmbătă seara, în deplasare, impunându-se cu 2-0 pe terenul formației Rapid București, într-un meci contând pentru etapa a 20-a a Superligii.

Gălățenii au deschis scorul în minutul 17, după o combinație rapidă între Bordun și Pedro Nuno, finalizată de acesta din urmă cu un șut din interiorul careului. Rapid a încercat să reacționeze, iar în minutul 26 Alex Dobre a fost aproape de egalare, însă șutul său de la aproximativ 20 de metri, deviat de un adversar, a trecut puțin pe lângă bara din dreapta porții apărate de Dur-Bozoancă.

Oțelul a continuat să fie periculoasă, având o dublă ocazie în minutul 36, iar după pauză portarul gălățenilor a intervenit spectaculos la lovitura de cap a lui Koljic, în minutul 49. Oaspeții nu s-au limitat la defensivă și au mai ratat oportunități importante prin Pedro Nuno (min. 52) și Paulinho, acesta din urmă nimerind bara în minutul 58. Rapid a fost salvată pentru moment de Aioani, care a respins șutul lui Bordun, însă portarul giuleștean nu a mai avut replică în minutul 80, la lovitura liberă executată impecabil de Paul Iacob.

Scor final Rapid – Oțelul 0-2, iar giuleștenii suferă a treia înfrângere din acest sezon, rămânând totuși pe primul loc al clasamentului, cu 39 de puncte, la un punct de ocupanta locului secund, FC Botoșani. Oțelul ajunge la 30 de puncte și ocupă poziția a 6-a, ultima care asigură prezența în play-off.

RAPID: Aioani – Cr. Manea, D. Ciobotariu, Kramer, Bădescu (Borza 46) – T. Christensen (Grameni 71), K. Keita (R. Pop 87), Gojkovic (Vulturar 46) – Al. Dobre, Koljic, Petrila (Jambor 87). ANTRENOR: Costel Gâlcă

OŢELUL: Dur-Bozoancă – Andrei Rus, Zivulic, P. Iacob, Conrado – Joao Paulo, Joao Lameira – Bordun (D. Sandu 71), Pedro Nuno (A. Ciobanu 88), Andrezinho (Patrick 77) – Paulinho (Chira 88). ANTRENOR: Laszlo Balint

Cartonaşe galbene: T. Christensen 43

Arbitri: Cristian Moldoveanu – George Florin Neacşu, Ionuţ Traian Neacşu

Arbitri VAR: Radu Petrescu – Lucian Rusandu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *