Începuturile și perioada interbelică (1923-1945)

Istoria Rapidului își are începutul la 25 iunie 1923, când, într-o sală a școlii primare din cartierul Grivița, muncitorii de la Atelierele CFR au pus bazele „Asociației Culturale și Sportive CFR”. Primul comitet i-a avut în componență pe maistrul Teofil Copaci (președinte), Grigore Grigoriu (primul căpitan al echipei), Dumitru Constantinescu, Géza Ginzer, Tudor Petre și Franz Hladt.

În septembrie același an, echipa a luat contur prin fuziunea dintre formația „Ateliere” și clubul „Excelsior”, reprezentant al cartierului muncitoresc Steaua. Noul club a închiriat terenul C.A.B. de la Șosea pentru antrenamente și jocuri. Primele echipamente, confecționate din pânză vișinie chiar în casa lui Grigore Grigoriu, erau completate de ghete recondiționate din bocancii de la Ateliere.

Pe 28 octombrie 1923, CFR a disputat primul său meci oficial, pierdut cu 8-4 împotriva Unirii Timișoara. Zece zile mai târziu a urmat o altă înfrângere, 2-1 cu Gloria Arad. Până în 1932, echipa a evoluat în campionatul Bucureștiului, fără a se califica în turneul final. Din acea perioadă se remarcă nume precum Teofil Copaci, Grigoriu, Bozie Codreanu, Stănică, Molnar, Ștefănescu, Foran sau Constantinescu.

În sezonul 1932-1933, clubul a debutat în Divizia A, prima ediție în sistem divizionar. Meciurile se jucau pe noul teren din Giulești, iar primul succes a venit pe 11 septembrie 1932: 3-2 cu Ripensia Timișoara, primul gol fiind marcat de Francisc Boroș. Un alt rezultat notabil a fost victoria cu 9-1 în fața Șoimilor Sibiu.

Până în 1941, Rapid a obținut rezultate importante în campionat: locul 2 în 1932-1933, locul 1 în seria I în 1937-1938, alte podiumuri și calificări în fazele finale. În 1936, echipa și-a schimbat oficial numele în Rapid București, inspirată de Rapid Viena.

În plan intern, Rapid a devenit o forță, câștigând șapte Cupe ale României în perioada interbelică, inclusiv o serie record de șase trofee consecutive între 1937 și 1942 – performanță neegalată până azi. Prima cupă a fost cucerită la 6 iunie 1935, în finala cu Ripensia, scor 6-5.

Pe plan internațional, Rapid a fost prima echipă românească ajunsă într-o finală europeană: Cupa Europei Centrale din 1940. După ce a eliminat pe Hungária MTK și Građanski Zagreb, Rapid urma să joace finala cu Ferencváros TC, dar competiția a fost întreruptă din cauza izbucnirii războiului.

Printre jucătorii importanți ai perioadei 1932–1942 s-au numărat Roșculeț, Ujlaki, Vintilă, Wetzer II, Rășinaru, Cuedan, Auer, Moldoveanu, Baratky, Raffinsky, Lengheriu și Sipoș, nume care au consolidat statutul Rapidului ca echipă de top a României interbelice.