Rapid – UTA, derby de tradiție și de clasament în SuperLigă!

Giuleștenii rămân neînvinși până în acest moment, la fel ca adversarii lor de vineri seară, însă UTA are deja un meci oficial în plus, disputat în urmă cu două zile în Cupa României, unde s-a impus cu 2-0. Roman și Abdallah, autorii golurilor contra Stelei, sunt principalele atuuri ofensive pe care arădenii le vor miza și împotriva formației lui Costel Gâlcă.
UTA trebuie să lupte și cu o statistică defavorabilă: pe noul Giulești a pierdut toate confruntările din sezonul regulat al SuperLigii, cu 0-1, 1-4 și 0-2. Chiar și așa, echipa lui Adi Mihalcea a arătat că poate sparge tiparele – acum două săptămâni a scos un 1-1 pe terenul lui Dinamo, rezultat pe care l-ar considera valoros și vineri, având în vedere diferențele de buget și obiective dintre cele două cluburi.
„În momentul de față nu cred că ar trebui să ne raportăm la statistici. Jucăm într-adevăr împotriva unei echipe valoroase, care până în momentul de față nu a pierdut și, derept dovadă, are un început de campionat foarte bun. Dar, ca de fiecare dată, venim pregătiți. Nu există un secret al parcursului nostru, există în schimb multă muncă și determinare. Pentru noi, ceea ce se va întâmpla mâine va fi numai și numai pe plus. Nu cred că putem vorbi de oboseală, știam programul, am încercat și la meciul de cupă să am grijă de jucătorii cu mici probleme. Suntem foarte optimiști, suntem într-o perioadă extrem de bună și lucrul acesta se vede și în rezultate. Deci, practic, suntem cu moralul foarte ridicat”, anunță Mihalcea.
Antrenorul celor de la UTA a avut dificultăți în a numi vreun jucător de care echipa sa ar trebui să se teamă vineri seara. „Nu cred că există doar o zonă a terenului sau doar un jucător periculos. În momentul de față, Rapidul are o echipă echilibrată, care se organizează foarte bine defensiv și cu jucători de calitate în atac. Deci pericolul poate veni de oriunde, trebuie să fim pregătiți în orice moment de o astfel de situație”, mai consideră antrenorul revelației startului de sezon în SuperLigă.

Gâlcă: „Sunt organizați, aleargă foarte mult și au jucători de unu contra unu”
Costel Gâlcă recunoaște că Rapidul a avut destule probleme de exprimare în acest start de sezon și, chiar dacă rezultatele au fost bune spre foarte bune, și-ar dori ca echipa sa să fie constantă în joc. „Am spus că vreau să avem un joc mult mai constant, mai mult echilibru și, cum s-a întâmplat și cu Botoșaniul, să nu ne creeze adversarul ocazii de gol. Avem momente bune în joc, dar, am spus, sunt prea puține. Poate jucăm o repriză, 35 de minute, cu Botoșani am făcut-o cam 80 de minute, dar ne dorim ca să facem un meci complet. Pentru noi e important să transmitem siguranță, constanță în ceea ce jucăm, pentru că și suporterii și jucătorii vor aborda altfel toate meciurile pe care le avem și, cu siguranță, vom avea mult mai multe reușite”, consideră tehnicianul „alb-vișiniilor”.
Gâlcă a văzut-o pe viu pe UTA, în confruntarea de Cupă, cu Steaua, din Ghencea, dar i-a studiat și parrtidele din campionat. „Sună ca un clișeu de fiecare, dar urmează un meci dificil. UTA e o echipă care a început bine campionatul, o echipă organizată, care aleargă foarte mult și, bineînțeles, are și jucători de unu contra unu. Impresionează organizarea lor și aleargă foarte mult. Jucăm acasă, ne dorim să câștigăm și să avem un joc foarte bun. E important pentru noi să ne facem suporterii fericiți și să dăm încredere celor din familia Rapidului”, a adăugat fostul mijlocaș al naționalei „tricolore”.
Rapidiștii au destule probleme cu accidentările, atâta timp cât Ignat și D. Mendes lipsesc de ceva timp, iar Hazrollaj, Manea și Onea s-au antrenat separat.
Formații probabile:
UTA: Iliev – Țuțu, Poulolo, Pospelov, Padula – Ov. Popescu, Van Durmen – Costache, Al. Roman, Tzionis – Abdallah.
Rapid: Aioani – Braun, Ciobotariu, Kramer, Borza – Grameni, Keita, Christensen – Dobre, Koljic, Petrila .
Arbitri: Marian Barbu (Făgăraș – Brașov) – George Neacşu (Câmpulung Muscel), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea). Rezervă: Vlad Baban (Iași).
Camera VAR: Cătălin Popa (Pitești), Florin Andrei (Târgu Mureș).
Observator FRF: Cristian Nica (Ploiești)
Delegat LPF: Marcel Vasile (București).