Universitatea Craiova – Rapid București 2-2: Giuleștenii revin pe primul loc

Rapid a obținut un rezultat de egalitate, scor 2-2, în deplasare, cu Universitatea Craiova în etapa a 15-a din Superligă. În urma acestui rezultat, formația pregătită de Constantin Gâlcă urcă pe primul loc al clasamentului.

Craiovenii au început mai bine partida și au dominat primele 15 minute. Cicâldău a lovit bara încă din primul minut, iar în minutul 11 Tudor Băluță l-a testat serios pe Aioani. Deși dominată, Rapid a avut nevoie de o singură acțiune pentru a deschide scorul: în minutul 16, Petrila a pasat perfect în careu, iar Christensen a înscris pentru 0-1.
Bucureștenii au fost aproape de gol și în minutul 27, dar Isenko a respins șutul lui Petrila. Craiova a revenit în joc două minute mai târziu, prin Adrian Rus, care a egalat cu o lovitură de cap. Gazdele puteau trece în avantaj în minutul 35, însă Pașcanu a respins de pe linia porții mingea trimisă de Carlos Mora.

După pauză, ritmul a scăzut, dar Rapid a fost echipa mai eficientă. În minutul 74, fundașul Kramer a urcat la o fază fixă și a marcat cu capul pentru 1-2. În prelungiri, Craiova a forțat egalarea: Băsceanu a trimis milimetric pe lângă poartă, iar un minut mai târziu Aioani l-a faultat în careu pe Etim.
După consultarea VAR-ului, arbitrul Marcel Bîrsan a dictat penalty. Vizibil tensionat, Mirel Rădoi a părăsit banca tehnică înaintea execuției, dar Nsimba a transformat sigur, aducând egalarea în minutul 90+6. Scor final: Universitatea Craiova – Rapid 2-2.

Cu acest punct, Rapidul urcă pe primul loc în Superligă, cu 32 de puncte, urmată de FC Botoșani (31) și Universitatea Craiova (29).

Echipele de start

Universitatea Craiova: Isenko – Romanchuk (Mekvabishvili 85), Ad. Rus, Screciu – Carlos Mora, D. Matei (Băsceanu 85), T. Băluță, Cicâldău (Samuel Teles 84), Bancu – Al Hamlawi (Etim 85), Baiaram (Nsimba 71). Antrenor: Mirel Rădoi

Rapid: Aioani – Cr. Manea (Braun 54), Pașcanu (Leo Bolgado 69), Kramer, Onea – K. Keita, Vulturar – Al. Dobre, T. Christensen, Petrila (D. Ciobotariu 81) – Koljic (Baroan 81). Antrenor: Constantin Gâlcă

Cartonașe galbene: A. Crețu (66), Romanchuk (73), Houri (90+3), Băsceanu (90+7) / Kramer (61)

Arbitri: Marcel Bîrsan – Valentin Avram, Imre-Laszlo Bucsi

VAR: Florin Andrei – Valentin Porumbel

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *