Dinamo – Rapid 0-2: Giuleștenii au câștigat derbyul cu ˝ câinii roșii ˝ +Video

Spectacol total pe Arena Națională, unde Rapid s-a impus cu 2-0 în fața rivalilor de la Dinamo, într-un derby intens, cu faze spectaculoase și decizii discutabile.

Dinamo a început mai bine și a fost aproape de gol în minutul 10. Alexandru Musi a șutat periculos din interiorul careului, Aioani a respins în față, iar Stoinov a reluat spre poartă. Koljic a intervenit providențial și a respins de pe linia porții, cu o execuție spectaculoasă, din călcâi. Rapid a replicat în minutul 34, când Kader Keita a trimis mingea în bară, ratând deschiderea scorului.

După pauză, dinamoviștii au crezut că au înscris prin Cătălin Cîrjan, dar reușita a fost anulată pentru o poziție de ofsaid la Armstrong. În minutul 58, ghinionul s-a mutat în tabăra „câinilor”: Gnahore a deviat nefericit în propria poartă, aducând Rapidul în avantaj.

Situația s-a complicat pentru Dinamo în minutul 67, când Vulturar a fost eliminat direct, pentru un fault dur asupra lui Gnahore, după intervenția VAR. Cu un om în plus, giuleștenii au controlat finalul partidei și au închis tabela în minutul 74, prin Cristian Manea, care a finalizat o acțiune frumoasă construită de Petrila. În minutul 81, Sivis a trimis în bară, ratând ocazia de a relansa meciul.

Rapid se impune cu 2-0 și urcă pe locul secund în SuperLigă, la egalitate de puncte (28) cu liderul FC Botoșani, dar cu un golaveraj inferior. Dinamo rămâne pe locul 4, cu 23 de puncte.

Echipele de start:
Dinamo: Epassy – Sivis, K. Boateng, Stoinov (Alberto Soro 80), Opruț (Karamoko 66) – Milanov (Kyriakou 53), Gnahore (Mărginean 80), C. Cîrjan – D. Armstrong, Al. Pop (Perica 53), Al. Musi.
Antrenor: Zeljko Kopic

Rapid: Aioani – Cr. Manea, Pașcanu, Kramer, Bădescu (Vulturar 46) – K. Keita, Gojkovic (Braun 46), T. Christensen – Al. Dobre (Grameni 78), Petrila (Leo Bolgado 77) – Koljic (Baroan 79).
Antrenor: Costel Gâlcă

Cartonașe galbene: Cr. Manea (78)
Cartonaș roșu: Vulturar (Rapid, min. 69)

Arbitri: Marian Barbu – Marius Marica, George Neacșu
VAR: Cătălin Popa – Sebastian Gheorghe

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *